Afirmatia a fost facuta acum o jumatate de ora la Radio Realitatea.

Nu vreau sa intru in detalii despre PIB.
Spun doar pe scurt ca PIB = consum privat + consumul statului + investiții + (exporturi – Importuri)

Asadar nu este nicidecum corect sa spui ca cineva „nu produce PIB” ci … in cel mai fericit caz poti spune ca nu PARTICIPA ori nu CONTRIBUIE la PIB.

Insa … intrucat „consumul statului” este o componenta luata in calculul PIB-ului inseamna ca si somerii, si pensionarii, si chiar si detinutii (pentru care statul face cheltuieli) PARTICIPA la PIB.

Asadar, cum se face ca Domnul Oajdea, care e pus sus de tot in fruntea Statului, face afirmatii in care foloseste verbul a PRODUCE cand vorbeste de PIB ?!?!?!

Sau altfel spus, cat de … habarnist si pafarist poti sa fi ca sa zici ca „profesorii nu produc PIB” ???

In viziunea Domnului Oajdea intelegem ca nici firmele de Consultanta nu produc PIB? Ca Designerii care isi pun mintea la contributie si iti fac un desen ca o locatie, o costumatie, etc, sa arate mai frumos nu PARTICIPA la PIB?

As putea gasi si alte exemple de profesii care pot intra in categoria mentala a afirmatiilor Domnului Oajdea … insa ma opresc la Consultanti si Designeri, caci Profesorii sunt deopotriva cat ambii la un loc si chiar mai mult. Ei sunt pentru familii si societate consultanti in materie de imbunatatirea performantelor copiilor / tinerilor … si designeri, creatori, modelatori de caractere, de comportamente, designeri ai viitorului personal si social.

De ce oare am putea considera ca un Designer de Interior ori de Situri contribuie la PIB iar un Profesor (Designer de Oameni) nu contribuie la PIB?

Daca exemplul acesta nu e prea CLAR pentru cei ca Domnul Oajdea adaugam ca in calculul PIB se iau in consideratie si investitiile, iar aici Profesorii stau foarte bine: ei investesc aproape jumatate din veniturile lor in carti si inca vreo 25 % in pregatirea continua. Asadar, contribuie direct la PIB prin investitiile pe care le fac.

Sunt sigur ca Domnul Oajdea nu este singurul politician care crede ca Profesorii „nu produc” PIB … el doar a exprimat ce crede clasa politica din Romania.

In rest … Sa Traiti Bine, Succesuri de la EBA pentru BAC-ul de la Toamna … si Tot Asa in Alegeri!


5 comentarii la “Oajdea: Profesorii Nu Produc PIB.”
  1. melania a spus:

    Nenea asta avea facultate, banuiesc? Poate chiar economica… Of DOAMNE!!!

    Melania

  2. Nicolae a spus:

    Stimabilul domn Oajdea este inginer de instalatii (in constructii), asa ca ar fi trebuit sa stie ceva economie-de bun simt. Aceste notiuni de maxima generalitate se dobandesc, de obicei, in liceu, chiar si intr-unul cu profil sanitar, pe care mai susnumitul l-a absolvit.
    In fond daca ai aplecare spre studiu, dorinta si placere de autoperfectionare si daca mergi in politica sa FACI BINE COMUNITATII, atunci o faci in mod profesionist, planificat, atent la argumente, limbaj si cate si mai cate…

  3. Dan C. Badea a spus:

    Va prezint un punct de vedere exprimat de domnul prof. dr. ing. Anton Hadăr, Preşedintele Federației Alma Mater. Acest articol a fost postat pe Romania curata.

    Dacă ne gândim la modernizarea învățământului românesc, prin reforma acestuia, trebuie să pornim de la premiza că modernitatea se bazează pe tradiție. Tradiția este izvorul experienței sociale, al înțelepciunii și este furnizorul ideilor valoroase, care se contopesc armonios cu ideile inovatoare ale reformei educației.
    În România, încă din perioada interbelică, liceul era conceput ca şcoală de cultură generală, specializarea urmând să se facă la universitate sau în şcoli speciale.
    Ca examen, care se susține la absolvirea liceului, promovarea Bacalaureatului este necesară pentru admiterea în învățământul superior.
    Istoric vorbind, examenul bacalaureat a fost introdus pentru modernizarea învățământului din Franța, la data de 17 martie 1801, printr-un decret dat de Napoleon Bonaparte.
    În Germania, există Abitur , care reprezintă examenul final, organizat pentru tinerii adulți, la încheierea studiilor secundare, de obicei după 12 sau 13 ani de școlarizare. Este echivalentul german al bacalaureatului.
    În Romania, în anul 1925, s-a introdus bacalaureatul de catre Dr. Constantin Angelescu, în calitatea sa de Ministru al Instrucțiunii Publice.
    În acea vreme, pentru a se încuraja Educaţia, se alocau fonduri care, în comparaţie cu cele de azi, par mari. Bugetul Educaţiei era de 12%, iar în anumite perioade urca la 16%. În momentul interbelic, investiţia în Educaţie era o chestiune esenţială. Şcoala trebuia să formeze elitele administrative pe care Statul le considera necesare.
    În epocă, liceul era foarte dificil de absolvit, Bacalaureatul fiind cu adevărat un examen de maturitate. Examenele aveau loc în aceeaşi zi, absolventul trecea prin faţa mai multor profesori, fiind evaluat cu adevărat. Bacalaureatul era un moment important din viaţa cuiva.
    Profesorul era foarte respectat în perioada interbelică, acest fapt fiind reflectat şi în salarii. De altfel, un profesor bun putea să predea atât la liceu, cât şi la facultate. A fi profesor la un liceu însemna ceva, un profesor câştiga în jur de 8.000 de lei pe lună, în timp ce un mecanic câştiga 2.500 de lei. Un profesor universitar titular ajungea să câştige şi 26.000 de lei, câştiga şi un prim-ministru. Pe vremea aceea, era foarte bine să fii profesor, aveai o poziţie socială recunoscută, erai o persoană respectată. Un învăţător câştiga cam 4.000 – 5.000 de lei şi avea foarte multe avantaje.
    Revenind în zilele noastre, rezultatele bacalaureatului din anul 2011, reflectate în efectivul foarte redus de promovaţi, arată existența unor disfuncționalități grave, care sunt determinate de demotivarea cadrelor didactice şi a elevilor, de lipsa de încredere şi de orizont ce s-a răspândit în învăţământul românesc actual și în întreaga societate românească.
    Este sigur că, la o sumară analiză, vom găsi cauze circumstanțiale ale rezultatelor mediocre ale acestui bacalaureat, cum sunt:
    – Implicarea superficială a elevilor în procesul de educație;
    – Înăsprirea condițiilor de examen;
    – Existența unui corp profesoral cu performanțe scăzute;
    – Existența unei programe școlare extrem de încărcate;
    – Pierderea legăturii dintre părinți și școală;
    – Lipsa investițiilor necesare;
    – Politizarea școlilor românești;
    – Factori de stress introduși prin existența camerelor de luat vederi;
    – Subiecte premeditat a fi dificil de rezolvat, care ar fi fost introduse din motive politice.
    O asemenea listă ar putea continua, dacă nu ne-am da seama ca asistăm la un proces mai de fond.
    Scăderea drastică fondurilor alocate educației și desființarea masivă de școli a indus în rândul populației sentimentul nesiguranței și al lipsei de perspectivă.
    Spre deosebire de epoca interbelică, astăzi, un profesor câștigă 2.000 de lei, în timp ce un prim-ministru are un salariu de 8.500 lei.
    Salariul părinților a scăzut, iar aceștia sunt apăsați de grija zilei de mâine, sau sunt plecați în străinătate pentru un loc de muncă, în timp ce bunicii supraviețuiesc cu pensii diminuate, iar frații mai mari au grijă de cei mici.
    Pe acest fond, rolul educativ al familiei s-a diminuat, familia nu mai a colaborat cu școala, ceea ce a determinat o tulburare masivă a mentalității elevului, care nu mai are o motivație certă, privind drumul în viață și care nu mai este dornic să aloce toată energia și timpul pentru învățare și pentru performanță.
    Prin multiplele reduceri salariale și de venituri, în școlile românești nu se mai stimulează performanța, ceea ce, coroborat cu lipsa mijloacelor didactice moderne și a investițiilor necesare, a condus la debusolarea întregului corp didactic.
    Acestea sunt unele dintre cauzele profunde care au condus la rezultatele dezastruoase ale bacalaureatului din anul 2011, rezultate care vor fi și mai rele la anul, dacă nu vom lua în seamă fenomenele grave care se petrec la ora actuală în educație.
    Cu maximă prioritate, dincolo de angajamentele politice, trebuie să plecăm de la premiza că trebuie să definim o nouă viziune clară și de perspectivă asupra educației, care să fie capabilă să scoată țara din procesul de degradare continuă, în care a intrat, pe seama unei tranziții, care nu a fost serios și la timp fundamentată – din perspectiva intereselor românești.
    Singura sursă de scoatere a României din dezastrul economico – social în care se află este educația – generatorul dezvoltării.
    România are nevoie de un nou sistem al educației: Educaţie prin ştiinţă, inovare şi antreprenoriat.
    Astăzi, mai mult decât oricând, creativitatea reprezintă o condiţie fundamentală a calităţii educaţiei, una dintre premisele esenţiale ale performanţei. Cultivarea gândirii inovatoare a trebuie să devină o sarcină importantă a şcolilor românești. România trebuie să – şi consolideze capacitatea de creativitate şi inovare din motive sociale şi economice, pentru a răspunde în mod eficient la dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere: capacitatea inovatoare este strâns legată de creativitatea ca însuşire personală şi pentru a fi valorificată la maximum, trebuie difuzată pe scară largă în rândul populaţiei, prin intermediul educaţiei bazate pe ştiinţă, inovare şi antreprenoriat.
    Problema care trebuie abordată în întreaga societatea românească este restructurarea relaţiilor dintre societatea civilă, cultură, educaţie, ştiinţă şi administraţia publică. Actualul cadru al acestor relaţii este puternic perturbat şi are efecte negative asupra comunităţii culturale, academice, ştiinţifice şi a societăţii civile, cu impact de mare risc asupra dezvoltării societăţii româneşti în ansamblul ei. Soluţionarea acestei probleme se poate face numai cu aportul educaţiei şi cel al societăţii civile, ţinând cont de dezideratele acestora şi anume consolidarea democraţiei şi participarea la circulaţia ideilor, în beneficiul dezvoltării pe termen lung a României.
    În contextul tranziţiei către capitalismul democratic, societăţii româneşti nu i-a fost încă propusă o viziune integratoare şi de perspectivă implicând dezvoltarea prin educaţie, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat, care să facă obiectul unui acord social. Acest acord ar putea reprezenta un „acord social al educaţiei şi ştiinţei”. Existenţa acordului ar putea sugera tratamentul privilegiat acordat educaţiei şi comunităţii ştiinţifice de către guvern. Ca bun public de consum, educaţia şi ştiinţa sunt investiţii pe termen lung. Dar, pe seama ideologiei guvernamentale şi a fondurilor drastic diminuate ale educaţiei şi ştiinţei, constatăm că acestea nu sunt încă considerate bunuri productive. O caracteristică majoră a acordului social al educaţiei şi ştiinţei ar fi existenţa mecanismelor speciale, care să asigure echilibrul responsabilităţilor, dintre guvern, educaţie şi ştiinţă. Acest echilibru are în vedere atât valorile responsabilităţii guvernamentale, cât şi pe cele ale autonomiei asociate unei comunităţi profesorale independente. Semnificaţia acordului social descrie şi relaţiile din interiorul comunităţilor de profesori. Pe această dimensiune, acordul social al educaţiei şi ştiinţei ar putea fi perceput şi ca un acord în cadrul căruia profesorii şi cercetătorii consimt să se supună unor reguli implicite, în producţia educaţiei şi a cunoaşterii, reguli cum sunt: acurateţea, adevărul rapoartelor asupra rezultatelor, respectarea axiologiei, îndatorirea recunoaşterii ideilor altora etc. Astfel, apartenenţa la comunitatea educaţiei îl lasă pe fiecare liber, dar obligă, în acelaşi timp, la devoţiunea idealurilor muncii educative şi ştiinţifice. Ideea acordului social pentru profesori şi cercetători ar fi justificarea normelor privind comportamentul profesional şi suportul fundamental al auto – reglementării.
    Nerezolvarea acestei probleme strategice va conduce la lipsa unei viziuni de ansamblu necesare fundamentării politice a dezvoltării prin educaţie şi ştiinţă, la dereglarea procesului democratic, la dezvoltarea dezechilibrelor în educaţie, ştiinţă şi în administraţia publică, la scăderea în continuare a competitivităţii educaţiei şi a cercetării ştiinţifice, cu efecte pe termen lung catastrofale asupra dezvoltării economice şi sociale a României.
    Mai mult ca oricând, avem nevoie de o investiție masiva în educație, de circa 10 – 12 % din PIB și de o perioadă de 15 – 20 de ani pentru a pune în practică și pentru a obține beneficiile noii viziuni propuse.
    Fără educaţia prin ştiinţă, inovare şi antreprenoriat nici nu putem concepe sau spera un viitor dezvoltării economico – sociale a României.

  4. Nicolae Oprea a spus:

    DOMNILOR DE CE FACETI ATATA CAZ REFERITOR LA BAGALUL DE CUNOSTINTE AL PROFESORILOR.LA EXAMENUL DE TITLULARIZARE AU ARATAT CE CUNOSTINTE AU,SI M-AI AU PRETENTIA SA LI SE DE-A SALARII MARI.PENTRU CE ?.INTAI SE DEA DOVADA CA AU CAPACITATEA DE A INVATA ELEVI CUM SE INVATA ACUM 30-40 ANI CAND INVATAMANTUL ROMANESC EXCELA LA TOATE CAPITOLELE.NU O SA VEDETI PROFESORI MORTI DE FOAME ,FIINCA SPECIAL NU INVATA ELEVI LA SCOALA CA SA PRETINDA SA-I MEDITEZE CU SUME CUPRINSE INTRE 70–100 RON ORA.UN PROFESOR MEDITEAZA IN MEDIE SAPTAMANAL CAM 6-7 ELEVI IN FUNCTIE CUM ISI FAC SOCOTELILELA BANI.DACA AR DORI SA INVETE ELEVI DESINTERESANT S-AR VEDEA IN BAGAJUL DE CUNOSTIINTE AL ACESTORA LA PROMOVAREA EXAMENELOR DE BACALAUREAT.

  5. mihailbrinzea a spus:

    Stimate Domnule Nicolae Oprea,

    Unele din afirmatiile dumneavoastra este posibil a fi verificate in practica, in viata reala.

    Insa, acest articol este despre faptul ca Domnul Oajdea face afirmatii fara sa stie despre ce vorbeste. Si deasemenea, articolul este despre faptul ca un parlamentar Roman nu stie o notiune destul de simpla … dar are dreptul sa voteze legi despre economia tarii.

    Prin extrapolare, Domnul Oajdea este ca un profesor care e pus sa spuna ce e bine si ce nu in domeniul lui de responsabilitate, insa el nu stie notiunile de baza in domeniul respectiv.

Comentariul tau